Poți juca Peste 100 de Jocuri cu 10 dolari pe lună prin Xbox Game Pass

0
33

Poți juca Peste 100 de Jocuri cu 10 dolari pe lună prin Xbox Game Pass

Microsoft a anunțat un nou serviciu pe bază de abonament lunar cu jocuri gratuite pentru Xbox One, ce va include peste 100 de jocuri compatibile. Serviciul se numește Game Pass, va costa 10 dolari pe lună (8£ pentru utilizatorii din România cu cont de UK) și va include jocuri Xbox One și jocuri Xbox 360 compatibile cu consolele Xbox One și Xbox One S prin programul de compatibilitate.

Microsoft nu a publicat pentru moment o listă completă cu jocurile ce vor fi incluse prin acest serviciu, dar a notificat câteva titluri, printre care: Halo 5: Guardians, Saints Row IV Re-Elected, NBA 2K16, Mad Max, LEGO Batman, Mega Man Legacy Collection, Terraria, Payday 2, Gears of War: Ultimate Edition, Fable III, SoulCalibur II și Tekken Tag Tournament 2. Printre editorii ce vor face parte din acest program se vor găsi 2K, 505 Games, Bandai Namco, Capcom, Codemasters, Deep Silver, Focus Home Interactive, Sega, SNK, THQ Nordic GmbH, Warner Bros. Interactive Entertainment și Microsoft Studios.

În cadrul serviciului Game Pass vor fi adăugate cu regularitate jocuri noi, dar ne putem aștepta ca titlurile noi și lansările importante să nu ajungă în acest serviciu decât după o anumită perioada de la lansarea lor pe piață. Tot prin acest serviciu, abonații vor putea beneficia și de reduceri consistente pentru jocurile din listă, iar în cazul în care doriți ca un anumit titlu să vă rămână în colecție și după terminarea abonamentului, puteți să îl achiziționați beneficiind de aceste discount-uri.

Game Pass vine în completarea programului Xbox Live Gold — care oferă câteva jocuri gratuite ce pot fi descărcate în fiecare lună și acces la toate serverele online pentru modul multiplayer, iar asta pentru un abonament de aproximativ 60 dolari pe an — oferind acces instant la o librărie mult mai mare de jocuri.

Serviciul Game Pass va fi disponibil undeva spre sfârșitul acestei primăveri contra unei taxe lunare de 9,99 dolari pe lună.

Ne poți urmări pe Twitter, ne poți adăuga în cercul tău Google+ sau ne poți da like la pagina noastră de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile din diferitele domenii prezentate pe GamTech.ro

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.