Jocurile Gratuite ale lunii Martie pentru Xbox One și Xbox 360 cu Xbox Live Gold

0
26
Foto: Adrian Benea/GamTech.ro

Jocurile Gratuite ale lunii Martie pentru Xbox One și Xbox 360 cu Xbox Live Gold

Soarele începe să prindă curaj, temperaturile cresc simțitor semn că primăvara e aproape. Mărțișoarele au fost scoase pe tarabe și Microsoft a pregătit lista cu jocurile gratuite ce vor fi disponibile odată cu începerea primăverii.

Chiar din 1 Martie, puteți juca pe Xbox One Layers of Fear, un joc proaspăt, lansat doar de o săptămână. Jocul este un horror, cu fantome și stafii ascunse printr-o casă plină de povești și mistere, care te pot ucide dacă te apropii prea mult. Nu poți ucide, nu poți fugi, nu te poți ascunde și nu poți interacționa cu personajele pentru că ești viu iar ele sunt doar niște suflete neodihnite. Este un joc de mister, al cărui personaj principal este un pictor ce se întoarce în casa familiei sale pentru a termina opera de artă începută. Layers of Fear este disponibil gratuit în perioada 1 Martie – 31 Martie.

Puțin mai târziu, adică din 16 Martie abonați se vor putea bucura de shooter-ul co-op Evolve Ultimate Edition, care a fost dezvoltat de Turtle Rock, studioul din spatele cunoscutului Left 4 DeadEvolve este un shooter multiplayer cu până la cinci jucători — patru sunt joacă rolul de vânători și unul pe cel al monstrului — care se luptă unul împotriva celuilalt pe o plantetă industralizată numită Sehar. Rolul vânătorilor este să elimie monstrul, în timp ce monstrul vrea să consume și să distrugă toată fauna planetei pentru a se dezvolta și a deveni cât mai puternic. Jocul poate fi jucat și single player și este disponibil gratuit din 16 Martie și până pe 15 Aprilie.

Posesorii de Xbox 360 se pot bucura de Borderlands 2 și Heavy Weapon, dar jocurile sunt disponibile și pentru posesorii de Xbox One, pentru că ambele sunt disponibile prin programul de compatibilitate.

Borderlands 2 este disponibil începând cu 1 Martie și până pe 15 Martie. Este un action RPG jucat din perspectiva unui FPS, cu campanii constând în quest-uri centrale și misiuni opționale lateral, toate pe superba planetă Pandora.

Heavy Weapon intră gratuit din 16 Martie și până pe 15 Aprilie și este un arcade de acțiune shoot-em-up în care trebuie să te deplasezi din stânga spre dreapta pe ecran pentru a împușca inamicii ce se află pe cer. Este o explozie a unui retro al anilor ’80.

Pentru mai multe descărcări pentru jocuri Games With Gold, verifică jocurile lunii Februarie.

Ne poți urmări pe Twitter, ne poți adăuga în cercul tău Google+ sau ne poți da like la pagina noastră de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile din diferitele domenii prezentate pe GamTech.ro

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.