Home iPhone iPhone 7 Review: Asemanator dar Foarte Diferit

iPhone 7 Review: Asemanator dar Foarte Diferit 9.5

iPhone 7 Review: Asemanator dar Foarte Diferit 9.5
280
0

iPhone 7 Review: Asemanator dar Foarte Diferit

Ultima generație de telefoane Apple — iPhone 7 și iPhone 7 Plus — au fost lansate pe data de 27 Septembrie, iar în mare parte au preluat același design prezentat pentru prima dată în 2014. Apple continuă să urce pe către vârful inovației, dar în același timp trage înapoi de dragul viitorului, unul nu foarte îndepărat. Dar nu înseamnă că dispozitivele lor sunt sărăcăcioase? Nici pe departe. Vedeți în continuare într-un review complet al celui mai mic iPhone din această generație, iPhone 7.

Design – iPhone 7

Cel mai simplu mod de a-mi descrie prima impresie despre iPhone 7 este să spun că am fost foarte impresionat. Cred că acesta este unul dintre principalele motive pentru care am rămas fidel telefoanelor iPhone atâția ani. Poate o să ziceți că sunt subiectiv ținând cont că sunt utilizator iPhone de opt ani și în tot acest timp am avut o singură tentativă de trecere la Andorid care s-a sfărșit după aproximativ trei zile, dar nu cred că poate spune cineva că iPhone 7 nu este frumos.

Primul contact a fost cu un iPhone 7 Jet Black care arată extraordinar, dar am ales varianta Black pentru că este mult mai puțin pretențioasă, atât la vizibilitatea amprentelor cât și la zgărieturi. iPhone 7 nu are un design complet nou, dar are câteva schimbări subtile care îți face plăcere să le privești. Noile linii ale antenelor sunt poziționate astfel în cât să nu mai iasă în evidență, iar la varianta Black aproape că nu se văd. Camera este mai pronunțată decât la iPhone 6 și iPhone 6s, dar în același timp pare că se încadrează mai bine în designul carcasei. Fiind negru complet, aproape că nu îți dai seama până unde este ecranul atunci când este stins, iar când stă aprins vezi cum se încadrează perfect în carcasă. La modelele Silver, Gold și Rose Gold, având fața albă, atunci când ecranul stă aprins întotdeauna se vede o dungă neagră în jurul ecranului care delimitează ecranul propriu-zis de carcasă. Sticla 2.5D (curbată pe margini) este trendul în domeniul smartphone-urilor și nu doar că îmbunătățește aspectul dar se simte și foarte bine în mână. Carcasa este și ea curbată și pot spune că nu are cel mai ferm grip și îl poți scăpa foarte ușor din mână, dar senzația este una specială. Ținând cont că folosesc o carcasă peste el, nu îmi fac prea mari probleme că o să îl scap jos.

img_5386

Ecranul are o mărime de 4,7-inci și are o rezoluție destul de mică în comparație cu concurența, 750 x 1334 pixeli, dar totuși ecranul poate fi descris ca unul deosebit. Eu cred că este unul suficient de vibrant și oferă suficientă claritate. Există numeroase smartphone-uri pe piață care au ecrane QHD, dar sincer nu simt nevoia acestei rezoluții. Deși, de exemplu, pot să văd diferența dintre un film în 720p și unul în 1080p pe TV-ul meu Samsung de 32-inci, sunt mai mult decât fericit să văd filme și emisiuni în formatul 720p. În concluzie, 720 pe un ecran de 4,7-inci este mai mult decât suficient pentru mine.

Butoanele de volum, cel de pornire și comutatorul mut dedicat sunt poziționate pe marginile telefonului și sunt foarte ușor de acționat indiferent de mâna cu care îl ții. Cel mai fascinant buton dintre toate însă, este butonul Home, care de fapt nu este un buton fizic. Față de generațiile anterioare care foloseau un buton fizic, cu un inel ce îl înconjura pentru citirea amprentelor, iPhone 7 și iPhone 7 Plus au păstrat doar inelul, butonul fiind înlocuit cu un senzor ce îți dă senzația că apeși un buton fizic, și asta datorită Taptic Engine-ului. Taptic este în esență o serie de vibrații pentru a desemna o serie de acțiuni diferite întreprinse de butonul Home capacitiv. Nu este nevoie de prea mult timp să te obișnuiești cu noul buton Home, e nevoie de mai mult timp pentru a te acomoda cu 3D Touch, dar senzația oferită de taptic engine este încântătoare. Din punctul meu de vedere noul buton Home ar trebui să ofere oportunități noi de dezvoltare pentru diferite acțiuni, dar sunt sigur că Apple s-a gândit deja la acest aspect, iar viitorul este aproape.

Acum, problema evidentă despre care toată lumea evită să vorbească; lipsa jack-ului pentru căști. Aici poate o să șochez unele persoane — Nu-mi pasă. Pentru cea mai mare parte din timpul în care am utilizat un iPhone aproape că nu am folosit căștile, iar atunci când o să simt cu adevărat nevoia lor, cu siguranță o să folosesc o pereche fără fir. Apple oferă căști în pachet cu mufă Lightning, dar și un adaptor pentru căștile cu jack de 3,5mm, așa că se poate folosi orice tip de cască cu fir dacă nu vrei să plătești pentru o pereche de căști Bluetooth. Am vazut și auzit o grămadă de comentarii legate de faptul că nu poți asculta muzică în timp ce încarci telefonul, dar de câte ori se întâmplă acest lucru în cât să nu poți trăi fără? În schimb, pe partea audio, un mare plus pentru mine a fost introducerea sunetului stereo pe iPhone 7, sunet ce este eliberat simultan prin casca iPhone-ului în partea de sus și prin difuzorul din partea de jos.

Un alt aspect al noii generații de dispozitive cu iOS este dat de clasificarea IP67 pentru rezistența la praf și apă. Nu am împins acest aspect spre nici o extremă, deci nu o să îmi arunc telefonul în vreo piscină, dar am folosit telefonul în ploaie și totul a fost perfect. Totuși, vechea problemă a picăturile de apă pe ecranele touchscreen care simulează o apăsare de deget încă persistă, dar cu o ștergere rapidă a acestuia lucrurile revin la normal.

Design-ul noului iPhone poate fi exprimat mult mai concentrat; un dispozitv Apple care arată foarte bine dar nu foarte diferit de modelul anterior încât să ducă la dezbateri majore, iar în același timp nu prea similar ceea ce îl face un subiect bun pentru media.

Performanta – iPhone 7

În tot acest timp în care am folosit iPhone 7 nici măcar o dată nu am simțit că s-ar mișca încet sau greoi, ci din potrivă, foarte lin și foarte rapid. Performanța lui iPhone 7 este întradevăr uimitoare, lucru care a făcut ca cele mai recente dispozitive cu Android să lase capul plecat. În general dispozitivele Android sunt mult mai versatile, dar în cazul Apple, dispozitevele iOS funcționează. La urma urmei acest lucru ni-l dorim fiecare dintre noi, nu?

Multitasking-ul și managementul memoriei RAM este o încântare și niciodată nu au dat greș atunci când m-am întors într-o aplicație deschisă anterior, iar acest lucru se păstrează întotdeauna la un iPhone. iPhone-ul funcționează întodeauna perfect, dar dacă vreodată se întâmplă ca o aplicație sau mai multe să nu meargă așa cum ați vrea, puteți să fiți conștienți de faptul că nu iPhone-ul este de vină, ci aplicațiie care rulează pe el care nu sunt întotdeauna optimizate corect.

Chip-ul Fusion A10 ajută foarte mult la utilizarea și perfornața zilnică a lui iPhone 7, dar în același timp contribuie și la viața bateriei. Deși bateria lui iPhone 7 nu are dectât 1960 mAh, pot să spun că a fost și este singurul iPhone pe care eu l-am folosit permanent care să mă țină o zi completă de utilizare intensă. Iar în mod normal, utilizarea lui a mers până spre 36 de ore, în care am vorbit pe Twitter și am citit mail-uri, am vorbit la telefon și am trimis sms-uri, am vazut câteva clipuri pe YouTube și am făcut câteva poze, plus că m-am deplasat în zone cu semnal mai slab.

Că tot veni vorba de apeluri, acestea sunt așa cum m-am așteptat, perfecte. Atât eu cât și cel de la capătul liniei, ne-am auzit perfect, fără incidente sau zgomote de fond chiar și atunci când eram pe bicicletă și mai treceau mașini.

Camera – iPhone 7

Camera principală a lui iPhone 7 este una de 12 megapixeli, în timp ce camera pentru selfie, sau Facetime, este de 7 megapixeli. Amândouă se comportă admirabil. Camera de 12 megapixeli are mai puțini megapixeli decât au multe camere de pe smartphone-urile lansate în ultimile luni, dar Apple pune accentul pe utilizarea senzorilor îmbunătățiți și folosirea pixelilor mai mari pentru a intra mai multă lumină în ei. Așa că pozele care le faci cu camera principală de 12 megapixeli, chiar și în condiții de lumină slabă, sunt foarte bune. În același timp, deși senzorul pentru camera Facetime nu este la fel de performant, faptul că dispune de high-dynamic-range (HDR) și poate alege singur în anumite condiții de lumină slabă, face camera Facetime suficient de bună, ajutată de iPhone 7 care administrează foarte bine acest senzor. Un mare plus îl aduce blițul care acum este dezvoltat de ecranul iPhone-ului în sine, astfel că selfie-urile ies mult mai bine decât în trecut.

Concluzie – iPhone 7

O spun pur și simplu, dacă ai bani — și vei avea nevoie de cel puțin 740 Euro (3.330 lei la eMAg, 3.350 lei la evoMAG) pentru modelul de bază de 32GB — și te înțelegi bine cu ecosistemul iOS, acesta este un dispozitiv excelent. Cei ce au nevoie de mai mult decât un zoom digital pentru cameră și vor un ecran cu rezoluție Full HD pot opta pentru modelul iPhone 7 Plus, dar asta înseamnă mai mulți bani în plus.

Apple a reușit încă o dată să livreze un telefon incredibil, asemănător ce-i drept dar frumos din toate punctele de verede și extrem de rapid. Cât pentru utilizatorii de iPhone 6s, puteți păstra liniștiți modelul anterior până la următoarea generație, dar dacă îl puteți valorifica astfel în cât să vă convină diferența de bani pentru un iPhone 7, cu siguranță nu veți fi dezamăgiți de această schimbare.

Ne poți urmări pe Twitter, ne poți adăuga în cercul tău Google+ sau ne poți da like la pagina noastră de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile din diferitele domenii prezentate pe GamTech.ro

IPhone 7 Review

9.5

Design9.5
Calitate10.0
Display9.5
Performanta9.5
Camera9.5
Software9.5
Pret9.0
Reader Rating: ( 1 vote ) 10

Adrian Benea Pasionat de tehnologie. Utilizator macOS si iOS. Pescar - coarse fishing & fly fishing. Ciclist.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Close