Cum Sa Ai Un Somn Decent Dupa O Noapte De Betie

0
1797

Cum Sa Ai Un Somn Decent Dupa O Noapte De Betie

Consumul exagerat de alcool poate genera o stare urâtă de mahmureală. Principalul motiv pentru care te simți atât de lent și terminat după o noapte de beție, este datorat faptului că ai avut un somn îngrozitor. Este nevoie doar de câteva pahare pentru a-ți ruina somnul. Ce poți face pentru a preveni cât de cât aceste efecte, tranformând o noapte neliniștită într-una care să te reîncarce puțin? Iată câteva metode care s-ar putea să te ajute!

Tine Cont

Daca ai băut câteva pahare înainte să te pui în pat și cazi într-un somn adânc, apoi într-un somn superficial din care te tot trezești și iar adormi și iar te trezești toată noaptea, totul este din cauza efectului rebound. Acest efect te face să aluneci constant dintr-un somn adânc în stadii mai ușoare de somn din care te poți trezi foarte ușor.

Doi cercetători, Timothy si Thomas, din cadrul Centrului de Cercetare a Tulburărilor de Somn explică; destinderea, sau efectul rebound, este modul organismului de a reveni la normal după ce alcoolul care inițial te-a ajutat să adormi, este procesat. În loc de somn, corpul tău se trezește la viață. Acest lucru te face extrem de sensibil la tot ce te înconjoară, de la lumina care vine prin fereastră, la sunetul unei mașini care trece pe stradă, un câine care latră, chiar și o ușoară schimbare a temperaturii din cameră. Odată ce alcoolul iese din sângele tău, cel mai mic zgomot te poate trezi, chiar dacă ești conștient că ai nevoie de mai multă odihnă. Dacă vreodată te-ai trezit foarte devreme fără nici un motiv, dupa câteva pahare de vin băute cu o noapte înainte, acum cu siguranță ști de ce.

Pregateste-ti patul pentru cand ajungi acasa

silver

Dacă ai băut fară cap, chiar înainte să realizezi te vei trezi în pat la somn și automat nu vei mai putea evita aceste întreruperi de somn. Dar, dacă îți pregătești mediul de somn înainte de a ieși cu prietenii și de a bea până nu mai știi ce faci, poți să diminuezi din efectele negative. Pentru început, amintește-ți elementele de bază. O buna igienă a somnului este foarte importantă acum. Filtrează lumina din camera ta cu draperiile, jaluzelele sau puneți o mască de somn. Dacă ai posibilitatea, setează temperatura din cameră astfel în cât aceasta să fie una plăcută și atunci când te vei pue în pat să nu fie prea cald, iar înainte de asta pune-ți niște dopuri de urechi pentru a evita orice zgomot care te poate trezi ușor. Și daca este posibil, spune Elizabeth Kovacs PhD, director al Programului de Cercetare al Alcoolului din cadrul Universității Loyola din Chicago, să obții un somn plăcut și suficient în fiecare noapte va reduce automat impactul pe care o noapte de beție îl poate avea asupra organismului.

Mananca o masa echilibrata

2031028028

Înainte de a bea prima gură de alcool, asigură-te că ai avut o masa bogată, o masă echilibrată, care să ajute la absorția alcoolului din organsim. O masă bună, care arde încet, cu proteine, carbohidrați și câteva grăsimi, va introduce alcoolul in fluxul sanguin treptat, astfel încât organismul tău să îl poată procesa fără surmenajul în sine. Carnea roșie este o alegre bună pentru că, potrivit spunselor lui Jason Burke, M.D. creatorul Hangover Heaven, aceasta are o mare concentrație de proteine și vitamina B, care ajută la procesarea alcoolului din corpul tău.

Atunci cand iesi undeva si bei

grants-whisky

 

Așadar, ai ieșit să te distrezi și te bucuri de câteva băuturi cu prietenii tăi. Alcoolul este un diuretic, ceea ce înseamnă ca vei face foarte mult “pipi”. Ceea ce inseamnă că în timp ce bei te vei deshidrata. Deshidratarea este ceea ce îți provoacă durearea de cap cand ajungi acasă, ca să nu mai vorbim de a doua zi. Deshidratarea te face să te simți amețit (mahmur) și te face cald, inconfortabil, lucru care duce la o stare de neliniște și de foială toată noaptea.

Bea multa apa

Evident cea mai bună soluție este să bei multă apă. Pare destul de ușor, dar cheia este cât de multă apă, și cum. Dacă este posibil, alternează câte un pahar de băutură cu unul de apă. Acest lucru te va ține hidratat in timp ce consumi alcool, de asemena, are și un efect de umplere, așa că vei sfârși bând mai puțin alcool. Totodată este indicat să eviți cofeina. Așadar, fără vodcă sau whiskey cu Red Bull.

Opreste-te la timp

Deși acest lucru îl știm cu toții, doar că de cele mai multe ori nu se întâmplă așa, oprirea la timp este cel mai deștept lucru pe care poți să îl faci când simți că trebuie să mergi la somn. Dacă totuși vrei sa te distrezi în continuare, evitând discuțiile de genul, ai spart petrecerea, bagă motivul că vrei să manânci ceva și încearcă astfel să pleci de la masă sau din local. Dacă ai planificat o cina cu prietenii mai intai și apoi vă gândiți la o ieșire în oraș, bea câteva pahare cu vin la cina și unul sau două la bar.

Ideal ar fi să te oprești din băute atunci când majoritatea alcoolului din corpul tău a fost metabolizat chiar inainte să ajungi acasă si să încerci să dormi. În acest mod vei dormi decent și vei evita mahmureala de a doua zi. Ar fi ideal să te oprești din băut cu cel puțin patru ore înainte să mergi la culcare.

Cand ajungi acasa

Dacă ești suficient de treaz încât să înțelegi ce se întamplă cu tine, aceste sfaturi te vor ajuta să ai un somn mai bun toată noaptea.

Combaterea eventualelor dureri

Pentru a combate eventualele dureri de cap generate de consumul excesiv de alcool și lupta cu efectele timpurii ale unei mahmureli, ia o mica doză de ibuprofen când ajungi acasă. Ferește-te de Tylenol, Paracetamol sau orice alt medicament pe baza de acetaminofen, deoarece acestea în combinație cu alcoolul îți pot ataca ficatul. De asemenea, nu lua niciodată medicamente pentru dormit. Ai putea crede că este o modalitate bună pentru a păcăli organismul și a te putea odihni, dar alcoolul poate multiplica efectul și combinate acestea pot cauza mai multe efecte negative, ca respirația grea și automat pauza in aportul de oxigen.

O gustare inteligenta

banane-cu-miere

E bine să ai un plan bun în ceea ce privește o masă sau o gustare corectă, astfel încat să nu dai iama in frigider când ajungi acasă înfometat. Focusează-te pe stabilizarea intestinului pentru a nu face indigestie, oferind corpului tău vitaminele si nutrienții necesari pentru procesarea eficientă a alcoolului în timpul somnului. Nu poți da greș niciodată cu mâncarea bogată în fibre, ca legumele fructele și biscuiții. Mânacarea bogată în fibre va încetinii procesul digestiv, ceea ce înseamnă că va încetinii și absorbția și procesarea alcoolului, fiind un compromis demn dacă ai indigestie după ce ai băut sau stomacul este agitat.

Mierea este și ea un aliment excelent după beție. Dr. Richard Stephens de la Univeristatea Keele explică că nivelul de zahăr din sânge poate produce efecte secundare grave. O lingură de miere după, niște miere pe o felie de pâine prăjită, sau chiar o banană tăiată cu miere pot fi doar câteva gustări grozave pentru dimineață, când glicemia este extrem de scăzută.

Realimenteaza-ti corpul cu nutrientii pierduti

Este o idee buna să iei niște vitamine pentru a completa ceea ce ai pierdut în timp ce ai băut. Multivitaminele standard ce pot fi găsite în orice farmacie sunt teoretic suficente, dar, potrivit unui studiu publicat in Jurnalul Internațional de Medicină, alcoolul reduce aprovizionarea organismului vostru cu vitamina B (folosită la descompunerea alcoolului), așa că un supliment ce conține vitamina B ar fi ideal. Nu lua o tonă de pastile înainte de a te culca sau a doua zi de dimineață, dar ține cont de acest sfat și mai reține că tiamina, acidul folic și magneziul te poat ajuta.

Ia un ultim pahar mic cu apă înainte de culcare, apoi umple paharul și pune-l aproape în cazul în care mai tarziu iți va fi sete. Nu bea prea multă apă înainte de culcare pentru că te vei trezi toată noaptea să mergi la baie, timp în care puteai să dormi. Cheia deshidratării este prevenirea ei.

În cele din urmă, pune-ți telefonul pe silențios sau oprește-l, pentru ca notificările să nu te trezească. Dacă poți oprește-ți alarma ca să poți dormi suficient. Vei avea nevoie de mai mult timp ca să te odihnesti și să iți revii decât în mod normal.

Ne poți urmări pe Twitter, ne poți adăuga în cercul tău Google+ sau ne poți da like la pagina noastră de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile din diferitele domenii prezentate pe GamTech.ro

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.