Home APPLE 5 Motive pentru care iPad Pro nu poate inca inlocui un Macbook

5 Motive pentru care iPad Pro nu poate inca inlocui un Macbook

5 Motive pentru care iPad Pro nu poate inca inlocui un Macbook
69
0

5 Motive pentru care iPad Pro nu poate inca inlocui un Macbook

Mai mulți oameni ne-au spun că iPad Pro a devenit pentru ei principalul computer,” a declarat CEO-ul Apple, Tim Cook în cadrul evenimentului Apple din această primăvară. Întrebarea este, care oameni? Anul trecut, atunci când se lansa iPad pro 12,9 inci, Tim Cook spunea “Vor începe să îl folosească și să concluzioneze că nu mai au nevoie de nimic altceva, în afară de telefoanele lor.” Întradevăr, această afirmație s-ar putea spune că este adevărată, depinzând de ce și pentru ce exact folosește fiecare persoană ccomputerul; totuși, chiar și atunci, există diferențe majore între cele două dispozitive, iar din punctul meu de vedere  nu pot să spun că aș putea renunța definitiv la un Macbook în favoarea un iPad, vorbind exclusiv despre produse în esență, portabile. Dar să vedem câteva diferențe dintre aceste două produse.

iOS vs OS X

Indiferent că vă place sau nu Surface Pro, un iPad Pro al celor de la Microsoft, cred că au reușit un singur lucru bun. Chiar dacă nu sunt un mare fan al Windows 10, nu pot să nu apreciez cât de frumos rulează acesta pe Surface Pro și cât de bine au reușit să creeze acest dispozitiv, permițânu-ți cu adevărat să face tot ce vrei. Pentru moment Apple nu plănuiește să introducă OS X pe iPad, iar probabil acesta ar fi singura schimbare care m-ar putea face să îmi schimb punctul de vedere. Nu mă întelegeți greșit, pur și simplu îndrăgesc iOS, îl folosesc de aproape 8 ani și până acum nimic nu m-a făcut să renunț la acest sistem de operare. Mai ales că se îmbunătățește continuu. Dar când vine vorba de Macbook-ul meu, aici este altă poveste, pot instala diferite software-uri de la diferiți dezvoltatori prin web și pot descărca și aplicații din App Store, ceea ce înseamnă că am la îndemână ce e mai bun din ambele surse. Pe iPad în schimb, se simte limitarea drastică și faptul că rulează o platformă identică cu cea de pe iPhone. Acest lucru mă conduce către un motiv serios prin care pot spune că iPad Pro nu poate înlocui un Macbook.

Un Software Full

Un exemplu simplu este Photoshop. Un alt exemplu ar putea fi Microsoft 365, pe care Apple îl promovează ca un add-on pentru noul iPad Pro. De ce să cumperi un add-on dacă alte aplicații ca Microsoft Word le găsești gratuit? Pentru că nu toate caracteristicile și funcțiile sunt valabile în cadrul aplicațiilor gratuite. Ați găsit ceva grozav, un software free online pe care doriți să îl descărcați? Păcat, folosiți un iPad Pro și nu veți putea face acest lucru. Acest lucru s-ar putea să nu fie o problemă așa de importantă pentru toată lumea, dar este ceva ce trebuie luat cu serios în cosiderare când vine vorba de a înlocui Macbook-ul cu un iPad Pro.

O Tastatura Comparabila

Tastatura celor de la Apple pentru iPad Pro, Smart Keyboard, pur și simplu nu se compară cu o tastatură standard, iar pentru unii, utilizarea unui trackpad este un aspect foarte important. Bineînțeles, puteți achiziționa o tastatură mai bună ca cea Apple, de exemplu una de la Clamcase, dar asta înseamnă să scoateți din buzunar încă 150 de dolari pentru acest accesoriu. Când socotiți că această sumă se adaugă uneia deja foarte mare care a fost cheltuită pe iPad Pro (mai ales dacă luăm în calcul modelul mai mare), nu pare o idee prea bună. Bineînțeles, dacă banii nu sunt o problemă atunci nu mai are rost acest argument, dar când bugetul te forțează oarecum să alegi și vrei ca din suma stabilită să poți să obții maximul, este foarte important să luați în considerare și fiecare cheltuială suplimentară.

Stocare & Memorie

Maximul spațiului de stocare disponibil pe un iPad Pro este de 256GB. În timp ce pe Macbook-uri, depinzând de model, puteți opta pentru spațiu de până la 1 Terabyte.

Capacitatea memoriei RAM dintr-un dispozitiv afectează performanța software-urilor instalate, alături de multe alte lucruri. O memorie mai mare vă permite să aveți mai multe aplicații cu fișiere mai mari care rulează fără lag sau fără alte avertizări sau limitări. Dacă veți dori să folosiți iPad Pro-ul pe post de computer, memoria este foarte importantă, deoarece folosim multitasking-uri în diferite moduri. Un Macbook poate avea până la 16GB memorie RAM, în timp ce iPad Pro are doar 4GB.

Pret

Între cele două dispozitive, iPad Pro și Macbook, autonomia bateriei este foarte apropiată. Iar atunci când ții în mână și folosești un Apple Pencil te face să îți dorești foarte sincer un iPad Pro și chiar ai vrea ca acesta să poată să-ți înlocuiască laptopul. Chiar și așa, un iPad Pro cu 256 GB, plus Wi-Fi și LTE merge la 6400 lei, în timp ce versiunea mai mică a iPad Pro 9,7 cu aceleași specificații sare de 5000 lei. Dacă la acestea mai adăugați și un Apple Pencil (600 lei) și o tastatură Smart Keyboard (1100 lei), totalul sare la 7000 lei, respectiv 6800 lei pentru versiunea iPad Pro 9,7. În cealaltă parte, un Macbook cu 256GB spațiu de stocare și 8GB memorie RAM vă va costa 6200 lei, sau un Macbook Pro cu aceleași specificații vă va costa 7000 lei. Acest lucru ne duce înapoi la ideea legată de buget și ce e mai important să obțineți din bugetul vostru. Dacă celelalte patru motive anterioare ar putea fi rezolvate, poate motivul legat de prețul aproape identic ar putea fi punctul care să ducă spre decizia finală în vederea achiziției unui produs corect și perfect pentru ficare. Din punctul meu de vedere, limitările pe care le are iPad Pro îl face mult prea scump.

Dacă v-ați găndit că un iPad Pro ar putea înlocui laptopul actual, vă recomand să vă faceți o listă cu activitățile principale pe care le efectuați cel mai des, sau suficient de des în cât să fie importante pentru voi și asigurați-vă că această achiziție nu vă va limita în nici un fel. Acest articol nu are ca scop denigrarea lui iPad Pro, întradevăr acesta are câteva beneficii și avantaje care sunt clar peste un laptop, cum ar fi capabilitățile LTE și suportul pentru Apple Pencil. Dar, în general, în momentul de față, un iPad Pro nu este încă suficient de capabil pentru a putea înlocui un laptop. Apple ar putea schimba cu siguranță acest lucru în viitor, dar nu astăzi.

Ne poți urmări pe Twitter, ne poți adăuga în cercul tău Google+ sau ne poți da like la pagina noastră de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile din diferitele domenii prezentate pe GamTech.ro

Adrian Benea Pasionat de tehnologie. Utilizator macOS si iOS. Pescar - coarse fishing & fly fishing. Ciclist.

Leave a Reply

Close