Purtatorii de Apple Watch ar putea primi Anunturi in functie de bataile inimii

0
18

Purtatorii de Apple Watch ar putea primi Anunturi in functie de bataile inimii

Doi oameni de știință Japonezi dețin în acest moment o tehnologie interesantă, care se bazează pe pulsul oamenilor în raport cu publicitatea — aceștia au dezvoltat un mod de direcționare a anunțurilor pentru purtătorii de Apple Watch, prin detectarea pulsului atunci când sunt interesați de un anumit produs.

Această metodă va fi disponibilă în curând pentru comercianți, pentru a putea trimite anunțuri electronice potențialilor consumatori purtători ai unui Apple Watch care și-au arătat un interes asupra ofertelor lor.

Cei doi oameni de știință care au în acest moment toate detaliile despre cum funcționează și cum se poate profita de acest lucru, sunt Takaaki Hishida (profesor in tehnologia informației) și Terumasa Ikeda (tehnician) de la Institul de Tehnologie Aichi din Tokyo, care au colaborat cu Rio Corp., o companie dezvoltatoare de software din Nagoya timp de aproape un an de zile. Aceștia au în plan ca tehnologia să fie pusă în practică în aproximativ trei ani.

Conform spuselor lui Hishida, atunci când un utilizator de Apple Watch devine interesat de un produs, pe care l-a văzut de exemplu într-un mall, purtabilul înregistrează reacția biologică — “înregistrată ca o creștere a numărului de bătăi pe minut, ceea ce reprezintă o schimbare față de normal.” Apoi, cu ajutorului unui aparat instalat în fața vitrinei magazinului, se transimit și se primesc informații despre reacția persoanei care poartă un Apple Watch, iar o reclamă electronică în funcție de produsul interesat este livrată posibilului cumpărător pe ceasul de la mână.

Acest proiect a câștigat premiul pentru inovație din cadrul Concursului de Idei Pentru Aplicarea Senzorilor din luna ianuarie, organizat de Institulul de Electronică, Informație și Comunicații în asociere cu cercetătorii din industria informației.

Lucrul care l-a determinat pe Hishida și Ikeda să lanseze acest proiect, este faptul că cei mai mulți utilizatori consideră astăzi că o varietate de anunțuri electronice le invadează ecranul smartphone-ului, a tebletelor și a calculatorului, iar multe dintre acestea “nu le sunt necesare și sunt chiar enervante.” Astfel au rumegat către o metodă prin care cumpărătorii să primească anunțuri doar despre ce îi interesează, după ce au observat comportamentul studenților din campusul universitar și cum ritmul inimii crește atunci când ceva îi intrigă.

Bazându-se pe această idee, au dezvoltat un nou sistem care va transmite anunțuri electronice pentru anumite produse după detectarea unui ritm crescut al inimii, exploatând astfel funcțiile ceasului Apple Watch. Această tehnologie se va putea implementa în viitor și pentru alte dispozitve care folosesc GPS.

Au fost efectuate mai multe teste în laborator, iar rezultatele obținute au rezultat anunțuri pe baza pulsului celor testați, imediat ce acesta a crescut cu câteva bătăi pe minut.

Ne poți urmări pe Twitter, ne poți adăuga în cercul tău Google+ sau ne poți da like la pagina noastră de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile din diferitele domenii prezentate pe GamTech.ro

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.