Cel mai bun joc pentru iPhone in aceasta saptamana – Hero Emblems|Review

0
3

Cel mai bun joc pentru iPhone in aceasta saptamana – Hero Emblems|ReviewHeroEmblems-logo

[dropcap]U[/dropcap]n joc care este dezvoltat de CHUN LUNG KUO și este un RPG match-tree, mult mai greu decât pare, dar care crează dependență. Dacă ești un fan al acestor tipuri de jocuri, dar vrei ca jocul să nu se rezume doar la atât și să simți că faci un oarecare progres, că te face să gândești în perspectivă, atunci cu siguranță merită să încerci Hero Emblems.

Îmi plac foarte mult jocurile de acest fel, match-three puzzle și RPG-urile, așa că în mod sigur, puse cele două împreună este o partidă de joc foarte bună pentru mine. Sunt foarte multe jocuri de genul acesta, dar unele încep să te plictisească la un moment dat. Am auzit întâmplător de Hero Emblems, el ne fiind un joc foarte nou, dar mi-am zis și vă zic și vouă, merită încercat. Sigur o să vă placă. Pe mine m-a captat din prima și am jucat până la epuizarea bateriei.

Grafica din Hero Emblems este una plină de culori, drăguță și chiar fermecătoare pot spune, cu caractere foarte bine desenate. Lumea din joc este destul de vastă, oferind o mulțime de medii variate, de la ruine și locuri părăsite la închisori și câmpuri liniștie, și toții inamicii cu care te vei confrunta au propriile apariții unice, comportamente unice și atacuri diferite. Sunt foarte multe alte personaje pe care le vei întâlni în drumul tău, fiecare dintre acestea cu trăsăturile lor distinctive. Animațiile din joc sunt incredibil de constante și de fluide, așa că nu am avut nici un fel de problemă și nici un lag pe iPhone 6 Plus-ul meu. Coloana sonoră din joc este foarte bună, foarte bine adaptată pentru această aventură, dar unele dintre temele bătăliilor sunt chiar fantastice datorită unor suntete foarte interesante.screen322x572-14

La fel ca și în alte jocuri match-three RPG, există o hartă a lumii pe care trebuie să o explorezi și să treci prin ea, cu bătălii care sunt marcate pe hartă cu un semn de exclamare. Jocul îți oferă și o poveste lungă, ce te ține cu sufletul la gură, plină de dialoguri cu mult umor între personaje și întâlniri cu diferite gloate în timpul deplasării tale pe hartă. Cu cât înaintezi mai mult în joc, echipa ta se simte că devine din ce în ce mai puternică și poți să faci diferite upgrade-uri emblemelor lor (simbolurilor ce reprezintă puterile lor) și să primești abilități mai bune prin diverse chestii rare care cad în timpul unei confuntări sau prin cumpărarea lor din oraș. Orașele au emblemă, skill-uri și magazine cu elemente diferite pe care le poți cumpăra și care te upgrade-ază și te ajută în luptele următoare. Printre acestea sunt diferite poțiuni și power-ups.

Fiecare bătălie din Hero Emblems conține căteva valuri diferite de inamici pe care trebuie să îi învingi, numărul total de valuri inamice sunt afișate pentru fiecare bătălie în parte în partea de sus a ecranului. Inamicii au numere afișate pe ei, acestea reprezentând numărul de mutări pe care le poți face înainte ca acesta să aibă posibilitatea de a acționa împotriva ta, așa că fă ca fiecare mutare să conteze! Uneori, vei avea mai multe căi la dispoziție să preiei o zonă, lucru ce te poate duce către cufere cu comori și bani. La fiecare final de stagiu trebuie să înfrunți un boss dacă acesta face parte din poveste. Atunci când ai un astfel de inamic puternic îți vei da seama repede datorită liniei mari de energie de care acesta dispune.screen322x572-15

În principiu, baza jocului Hero Emblems este la fel ca a oricărui joc match-three, constând într-o echipă de luptă și o tablă pe care sunt afișate abilitățile lor. În acest joc, echipa este formată din patru eroi, cunoscuți ca “Emblem Wielders,” iar abilitățile lor sunt marcate ca: săbii pentru atacuri psihice (Howard), scuturi pentru apărare (Alston), steluțe violete pentru atacurile magice (Elsa) și inimi pentru vindecare (Trista). Apărarea este importantă pentru că atenuează loviturile inamice și implicit scăderea vieții din bara reprezentativă, așa că este foarte important să menții apărarea tot timpul sus. Când bara ce reprezintă viața scade spre zero, ai pierdut și te poți întoarce pe hartă să încerci din nou.

Când potrivești cel puțin trei simboluri, caracterul va efectua acțiunea reprezentativă lui. Dacă potrivești patru simboluri într-o linie sau într-o formație, atunci creezi un plus caracterului tău care va executa un atac special sau o abilitate reprezentativă lui. Dacă reușești să potrivești cinci simboluri, creezi automat o piesă specială care poate fi schimbată cu orice altă piesă în cazul în care ai rămas fără vreo mutare, și care este foarte bună atunci când ai inamici mult mai puternici. Dacă ai două astfel de piese speciale și le cuplezi împreună, toate caracterele tale vor executa cele mai tari atacuri reprezentative lor.

screen322x572-16Hero Emblems este un joc ce costă 3,99 euro, dar nu are alte adăugări sau caracteristici ce trebuie cumpărate in-app pentru a deveni mai puternic, deci totul depinde de tine și de abilitățile câștigate. Deși pare la prima vedere ca o grămadă de lupte aleatorii, jucătorul trebui să gândească înainte și trebuie să-și planifice fiecare luptă, deoarece jocul crește în dificultate cu cât înaintezi în poveste. Dacă nu gândești fiecare mutare cu siguranță vei pierde, din cauză că inamicii te pot lovi foarte tare. Încearcă să ridici cât mai mult level up-ul caracterelor tale și astfel să primești upgrade-uri pentru că acest lucru este foarte important în joc, ca și în oricare RPG de altfel.

Am jucate deja câteva ore bune, dar încă nu am reușit să îl duc la final. Încă mă ține împrins, îmi place muzica, stilul jocului și povestea lui, iar gameplay-ul este cât se poate de provocator. Toate acestea fac ca jocul să fie fantastic și să merite jucat de fiecare dintre voi.

Recomand cu căldură și convingere jocul Hero Emblems pentru fiecare fan al genului match-three puzzle și RPG.

3,99 €-  App Store

Ne poți urmări pe Twitter, ne poți adăuga în cercul tău Google+ sau ne poți da like la pagina noastră de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile din diferitele domenii prezentate pe GamTech.ro

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.