Home iPhone iPhone SE Review: Mai Mic e Mai Bun, cu o Singura Mare Exceptie

iPhone SE Review: Mai Mic e Mai Bun, cu o Singura Mare Exceptie

iPhone SE Review: Mai Mic e Mai Bun, cu o Singura Mare Exceptie
4.15K
6

iPhone SE Review: Mai Mic e Mai Bun, cu o Singura Mare Exceptie

După ce mai zilele trecute vedeam câteva păreri și impresii despre iPhone SE adunate de pe internet acum a venit timpul ca după o săptămână plină în care am folosit acest nou terminal al celor de la Apple, să fie prezentat de noi într-un review.

Modelul “Back to the Future” al celor de la Apple aduce aproape toate noile tehnologii introduse de companie într-o carcasă a vechiului iPhone 5. În ultimii 2 ani de zile am folosit în permanență un iPhone 5S și din când în când un iPhone 6 Plus. Deci trecerea la un iPhone SE nu a fost o schimbare foarte mare pentru mine (atunci când folosesc mai multe ore iPhone 6 Plus există o perioad scurtă de acomodare cu ecranul lui 5S). Întradevăr dimensiunea unui ecran mai mare are avantajele pe care fiecare dintre voi le știți, dar și dezavantaje, mai ales atunci când ești constrâns de a folosit telefonul doar cu o mână sau spațiul de depozitare nu îți permite să ții la tine un device mult mai mare. Tocmai de aceea încă sunt încântat de dimensiunea lui iPhone SE. În plus de asta, întotdeauna designul lui iPhone 5/5s și acum SE mi sa părut mai rezistent de cât al iPhone 6/6s și iPhone 6/6s Plus, mai ales ca după doar câteva luni de la achiziția lui 6 Plus am reușit să îi sparg ecranul. Lucru care la iPhone 5S nu s-a întâmplat și nu am pățit nici cu celelate modele anterioare, și în condițiile în care ambele le țin în carcasă.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la iPhone SE, sunt toate noutățile pe care acesta le-a primit de la iPhone 6S, inclusiv camera de 12 megapixeli și serviciul Apple Pay (care din păcate în România nu funcționează, încă). Există totuși o mică excepție. 3D Touch nu este inclusă pe iPhone SE, senzorul de amprentă rămânând cel vechi de pe iPhone 5S, dar care se mișcă suficient de bine, mai ales datorită performanțelor de care se bucură acest nou intrat în familia iPhone.

Dimensiunea ecranului este bineâțeles, mai mică, și cel mai sărac în tehnologie poate să observe acest lucru. Dacă te deranjează faptul că acesta este mic și caracterele sunt și ele prea mici pentru tine, poți să le faci mai mari și mai îngroșate (Settings > Display & Brightness and Settings > Bold Text/Text Size). Soției îi place Rose Gold, dar opțiunea mea rămâne în continuare pe Space Gray. Mi se pare mult mai masculin și mai potrivit pentru mine. Pentru o femeie merge foarte bine Rose Gold și Apple a știut acest lucru când a introdus această nouă culoare, mai ales că pe modele vechi de iPhone 5 și iPhone 5S nu era disponibilă.

Am avut disponibil în această săptămâna varianta de 16GB și întotdeauna am zis ca următorul iPhone pe care îl voi achiziționa o să aiba minimum 32GB, acum însă s-a trecut direct la 64GB și la 128GB. Diferența de preț cam mare mă ține totuși departe de acest upgrade, iar prin faptul că Apple a adus 50GB spațiu prin iCloud cu doar 0,99 euro/lună, nu mai simt această nevoie, pentru moment.

În rest, nu sunt multe lucruri de spus despre iPhone SE, de cât că se comportă excelent, se mișcă extraordinar de bine (comparat cu iPhone 5S), în mâna mea este perfect (la 1,72 m înălțime). Singura mea nemulțumire rămânând spațiul de stocare, care, nu cred ca ar trebui să rămână 16GB pentru cel mai ieftin iPhone din categoria lui, ci un minimum de 32GB ar fi cel puțin perfect. Mai ales dacă ținem cont de costurile deja scăzute ale memoriilor flash, dar părerile producătorilor nu sunt întodeauna la fel cu părerile utilizatorilor.

Ne poti urmari pe Twitter, ne poti adauga in cercul tau Google+ sau ne poti da like la pagina noastra de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutatile din diferitele domenii prezentate pe GamTech.ro

GamTech Staff Games. Music. Movies. Technology & others. Apple News!

Comment(6)

Leave a Reply

Close